USR Constanța propune următorul proiect de hotărâre privind regulamentul deschiderii terenurilor de sport din incintă școlilor din municipiul Constanța.
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de deschidere a terenurilor de sport din incinta școlilor, pentru practicarea activităților sportive de către copii
Consiliul Local al Municipiului Constanța, întrunit în ședința ordinară nr. …. / ………………….
Luând în dezbatere Expunerea de motive înregistrată sub nr. …. / ……………………., Raportul Comisiei nr. 1, Raportul Comisiei nr. 4 și Raportul de specialitate al Serviciului Juridic din primăria Constanța.
Având în vedere Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, a art. 36, alin. 2, lit. C din Legea nr. 215 / 2001, privind administrația publică locală, republicată.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 – Se aprobă Regulamentul de deschidere a terenurilor de sport din incinta școlilor, pentru practicarea activităților sportive de către copii, conform documentației anexate, care face parte integrantă din această hotărâre.
Art. 2 – Compartimentul relații Consiliul Local și Administrație Locală va comunica părezenta hotărâre Direcției Tehnologia Informației și Relații Publice, Direcției Tehnic Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, în vederea aducerii la îndeplinire, spre știință Instituției Prefectului județului Constanța și celorlaltor instituții abilitate (Ministerul Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar Județean).
REGULAMENT DE UTILIZARE GRATUITĂ A TERENULUI DE SPORT
aparținând Școlii / Liceului …
Art. 1. În conformitate cu HCLM nr. ….. / ……………………… este permis accesul gratuit, pe terenul de sport, al copiilor cu vârste de până la 18 ani, domiciliați în municipiul Constanța sau care studiază la o unitate de învățământ de stat de pe raza municipiului Constanța.
Art. 2. Se permite accesul pe terenul de sport pentru desfășurarea de activități sportive.
Art.3. Prin activitate sportivă se înțelege activitatea fizică, desfașurată individual, în grup sau pe echipe, menită să fortifice condiția fizică a participanților sau practicarea în scop recreativ.
Art.4. Programul de acces pe terenul de sport este următorul:
a. În timpul vacanțelor școlare și a zilelor de sâmbătă și duminică
9:00 – 13:00 și
14:00 – 20:00
b. În timpul cursurilor (anului școlar)
Luni – Joi 18:30 – 20:00
Vineri 16:00 – 20:00
c. Pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții de lumină naturală, programul de acces se restrânge cu o oră în perioada noiembrie – februarie.
d. În cazul organizării de către Școala / Liceul ……… a unor competiții sportive sub egida sa, se anulează orice altă activitate sportivă deschisă.
Art. 5.Capacitatea maximă a terenului de sport este de …. persoane, funcție de tipul terenului și mărimea lui. Nu se va permite accesul simultan al unui numar mai mare de persoane pe terenul de sport. Accesul se va realiza în ordinea înscrierii vizitatorilor în registrul agenților de pază.
Art. 6.Drepturile utilizatorilor:
a. Accesul gratuit pe terenul de sport al Școlii / Liceului ……….., în condițiile stipulate în acest regulament.
b. Elevul poate fi însoțit de un aparținător (părinte, frate major, etc.), dacă aceștia doresc să supravegheze activitatea minorului.
Art.6. Obligațiile utilizatorilor:
a. Să se încadreze în grupa de vârstă stipulată în acest regulament.
b. Să aibă asupra sa carnetul de elev, vizat pentru anul în curs, precum și un număr de telefon mobil al unui părinte.
c. Dacă elevul este însoțit de un aparținător, acesta trebuie să facă dovada gradului de rudenie (I sau II) și să aibă asupra sa un act de identitate.
d. Să prezinte carnetul de elev și datele aparținătorului pentru înscrierea datelor de identificare în registrul aflat la dispoziția agenților de pază ai Școlii / Liceului …………
e. Să se supună autorității agenților de pază ai Școlii / Liceului ………….
f. Să folosească terenul de sport al Școlii / Liceului ………… doar pentru a practica sporturi conforme cu amenajările existente, respectiv baschet, fotbal și handbal, eventual tenis de câmp sau de picior, cu efective reduse.
g. Este interzisă orice altă activitate care nu se încadrează în categoria “activități sportive în aer liber”.
h. Este interzis consumul de băuturi alcoolice și fumatul în incinta sau în vecinătatea unității de învățământ. Echipamentul sportiv pentru deplasare (biciclete, role, trotinete, etc.) poate fi depozitat în curtea unității, în imediata vecinătate a terenului de sport, dar unitatea de învățământ nu își asumă responsabilitatea asupra supravegherii acestora.
i. Unitatea dispune de ….. locuri de parcare, care pot fi utilizate de către aparținătorii persoanelor cu dizabilitati.
j. Utilizarea instalațiilor și echipamentelor aflate pe terenul de sport (porți de fotbal și coșuri de baschet) se realizează conform normelor de utilizare a acestora. Unitatea de învățământ nu își asumă responsabilitatea ca urmare a utilizării necorespunzatoare a echipamentelor sau ca urmare a nerespectării regulilor jocului.
k. Respectarea regulilor de conduită sportivă.
l. Respectarea ordinii și liniștii publice.
m. Respectarea strictă a orarului afișat.
n. Păstrarea curățeniei.
o. Aparținătorii care au solicitat accesul în curtea unității pentru a supraveghea activitatea minorului nu au dreptul de a participa sau a interveni în desfășurarea activităților sportive.
p. Elevii trebuie sa poarte haine si echipamente sportive corespunzătoare activității desfășurate și a tipului suprafeței pe care își desfășoară activitatea.
q. Obligația de a părăsi incinta unității de învățământ la sfârșitul programului de utilizare.
r. Accesul utilizatorilor pe terenul de sport și în curtea școlii se face pe propria răspundere.
Art. 7. Supraveghetorii activităților desfășurate pe terenul de sport sunt agenții de pază ai Școlii / Liceului …………, aflați în timpul programului.
Art. 8. În condițiile nerespectării prezentului regulament, se interzice accesul în curtea și pe terenul de sport al Școlii / Liceului …………. Totodată, se poate dispune evacuarea imediată din curtea școlii sau de pe terenul de sport al Școlii / Liceului ………….
Art. 9. Prezentul regulament se afișează la loc vizibil și este pus la dispoziția utilizatorilor. Deasemenea, se va publica pe website-ul Școlii / Liceului ………….
Art. 10.Agenții de pază ai Școlii / Liceului …………, aflați în timpul programului de activitate, sunt desemnați ca persoane supraveghetoare ale activităților ce fac obiectul prezentului regulament.
Art. 11.Conducerea unității se obligă să asigure supraveghetorilor desemnați o trusă de prim ajutor.
Art. 12.Atribuțiile supraveghetorului:
a. Veghează asupra bunei desfășurări a activității sportive a elevilor.
b. Ajută elevii în vederea organizării, în funcție de activitățile sportive la care participă.
c. Gestionează eventualele altercații dintre elevi și/sau însoțitorii acestora.
d. În situația în care apreciază că nu poate gestiona anumite altercații, va solicita intervenția organelor de menținere a ordinii publice.
e. În eventualitatea unor evenimente care pun în pericol integritatea și viața copiilor (spre exemplu: acte de violență, altercații, distrugerea bazei sportive, incendii, etc.), apelează sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112.
Art. 13. Sarcina instruirii agenților de pază ai unității cu privire la prevederile prezentului regulament, precum și a HCL nr. …. / ………………………, revine administratorului de patrimoniu al Școlii / Liceului …………
Art. 14. Directorul unității de învățământ va monitoriza punerea în aplicare a prezentului regulament, precum și a HCL nr. …. / ………………………
Director,
Prof. …………………………………..
PROGRAM DE ACCES PE TERENUL DE SPORT
al Școlii / Liceului ………………………… (în conformitate cu HCLM nr. ….. / ……………………………………..)
In conformitate cu HCLM nr. ………. / …………………………. este permis accesul pe terenul de sport al copiilor cu vârste de până la 18 ani, domiciliați în municipiul Constanța sau care studiază la o unitate de învățământ de stat de pe raza municipiului Constanța, după următorul program: În timpul vacanțelor școlare și a zilelor de sâmbătă și duminică:
9:00 – 13:00 și
14:00 – 20:00
În timpul cursurilor (anului școlar)
Luni – Joi 18:30 – 20:00
Vineri 16:00 – 20:00
Este obligatorie prezentarea carnetului de elev și a unui numar de telefon mobil al unui părinte.
Utilizarea instalațiilor și echipamentelor aflate pe terenul de sport (porți de fotbal / handbal și coșuri de baschet) se realizează conform normelor de utilizare ale acestora. Unitatea de învățământ nu își asumă responsabilitatea ca urmare a utilizării necorespunzatoare a echipamentelor.
Utilizatorilor li se va pune la dispoziție Regulamentul de utilizare a terenului de sport, care conține drepturile și obligatiile acestora.
Director,
Prof. …………………………………………………..
EXPUNERE DE MOTIVE
pentru Proiect H.C.L.M. de deschidere a terenurilor de sport din incinta școlilor, pentru practicarea activităților sportive de către copii
O componentă importantă a activității educative este și promovarea sporturilor în școli și comunitate, și de asemenea, sportul este baza unei vieți sănătoase și echilibrate și o modalitate de a crea spirit comunitar în cartiere și societate.
Luând în considerare faptul că administrația locală nu deține terenuri destinate petrecerii timpului liber în scop de recreere și a practicării sportului, propunem deschiderea bazelor sportive ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, administrate de către Consiliul Local al Municipiului Constanța, tuturor copiilor în vârstă de pănă la 18 ani, domiciliaţi în Municipiul Constanța sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat de pe raza Municipiului Constanța.
Astfel, se poate realiza o economie financiară la bugetul local deoarece este mai rentabil sa utilizăm, să întreținem și să dezvoltăm terenurile de sport deja existente, și nu inființarea altora noi. Aceasta nu înseamnă că administrația locală nu va mai fi preocupată de crearea de noi spații și terenuri pentru sport, prezenta propunere fiind doar o măsură menită a suplini lipsa acută de spații și facilități pentru activitățile sportive.În acest fel, copiii și adulții din cartiere au posibilitatea de a practica în curtea școlilor, în timpul vacanței și a zilelor libere, următoarele sporturi: baschet, handbal, volei, fotbal, tenis de masă, badminton etc.
Conform unui studiu național realizat în anul 2012, aproape două treimi dintre tineri, respectiv 64%, fac sport doar de câteva ori pe lună. Un tânăr din trei declară că nu face sport deloc.
Strategia naţională în domeniul politicii de tineret 2015-2020 urmărește, printre altele, creșterea practicării sportului de către tineri, atât ca oportunitate de combatere a diferitelor patologii sociale cât și ca mijloc de dezvoltare socială și biologică a tinerilor, precum si realizarea educaţiei prin sport şi activitate fizică pentru formarea unui stil de viaţă sănătos, a dezvoltării ca cetăţeni activi şi responsabili și încurajarea asocierii de către tineri a recreerii cu practicarea sportului şi mişcării.
USR Constanța evidențiază două direcţii de acţiune propuse în cuprinsul acestui document de politică publică:
1) Asigurarea accesului elevilor şi copiilor în bazele sportive și acordarea de facilităţi tinerilor în utilizarea, în timpul liber, a bazelor sportive existente;
2) Utilizarea mai intensă a infrastructuii sistemului de învăţământ (săli, terenuri sportive, facilităţi pentru spectacole din incinta şcolilor şi facultăţilor) în perioadele când nu se ţin cursuri, pentru a putea fi utilizate de tineri şi/sau ONGT la practicarea de activităţi de timp liber, conform prevederilor legale în vigoare.
Acest proiect va avea câteva beneficii imediate pentru toți actorii sociali din vecinătatea școlilor. Iată câteva dintre ele:
- Crearea unui stil de viață mai sănătos în cartier;
- Școala va fi percepută pozitiv de copiii și părinții din zonă;
- Copiii și adulții vor avea un loc pentru a face sport;
- Reducerea delicvenței juvenile;
- Crearea unui spirit comunitar;
- Cetățeni mai sănătoși și optimiști în cartier;
- Autoritățile locale vor fi percepute ca fiind apropiate de nevoile cetățenilor;
- Activitățile sportive din vacanțe pot face parte din programul de educație a copiilor;
Se impune așadar să acționăm pentru a transforma Municipiul Constanța într-unul mai prietenos cu tinerii, inclusiv prin promovarea unui stil de viață sănătos, iar prezentul proiect de hotărâre de consiliu local răspunde acestui deziderat.
Înaintăm prezentul proiect dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Constanța, în vederea analizării şi supunerii lui spre adoptare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
RAPORT DE SPECIALITATE al SERVICIULUI JURIDIC
Interesul public de netăgăduit cu privire la dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor, determină necesitatea asigurării unor facilităţi sportive prin asigurarea accesului la curţile şi terenurile de sport amenajate în cadrul unităţilor de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța.
Astfel, în sensul promovării atât a aptitudinilor sportive, cât şi a activităţilor recreative ale copiilor de vârstă şcolară, Consiliul Local al Municipiului Constanța îşi propune să sprijine sportul pentru elevi, asigurând condiţiile organizatorice pentru practicarea sportului în comunităţile locale. Ridicarea gradului de civilizaţie în Municipiul Constanța şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii vieţii, impun asigurarea ordinii şi respectarea disciplinei, a regulilor de convieţuire comunitară, de comportament civilizat în folosirea curţilor şi terenurilor de sport.
Accesul la curţile şi terenurile de sport se va realiza în baza unui regulament care va stabili atât programul de funcţionare şi utilizare a acestora, cât şi drepturile şi obligaţiile beneficiarilor şi ale unităţilor de învăţământ ce pun la dispoziţie curţile şi terenurile de sport exterioare, ce fac obiectul prezentului proiect.
În contextul celor de mai sus, art. 3, alin. 1 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 cu modificările şi completările ulterioare, prevede că “autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanță şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale”. Faţă de cele de mai sus învederate, considerăm oportună şi necesară înaintarea prezentului proiect Consiliului Local al Municipiului Constanța în vederea supunerii lui spre adoptare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Șef Serviciu Juridic,
Iuliana VOICU