Propunere privind utilizarea sălii „Remus Opreanu” din Municipiul Constanța
Uniunea Salvați România (U.S.R.), filiala Constanța, a înaintat miercuri, 14 martie 2018, o propunere către Consiliul Judetean Constanța prin care se poată utiliza cu titlu gratuit de către cetățenii județului Constanța a sălii Remus Opreanu din Municipiul Constanța.
Către: Domnul Marius Horia ȚUȚUIANU – Președinte al Consiliului Județean Constanţa
Referitor la: Propunere privind utilizarea cu titlu gratuit de către cetățenii județului Constanța a sălii Remus Opreanu din Municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 51, etaj 1.
Stimate Domnule Președinte,
Subsemnatul Remus NEGOI, în calitate de președinte al U.S.R. (Uniunea Salvați România) – filiala Constanța, vă transmitem următoarea propunere privind utilizarea cu titlu gratuit a sălii „Remus Opreanu” din Constanța, Bd. Tomis nr. 51:
Având în vedere expunerea de motive anexată.
Ținând cont de prevederile art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice;
În temeiul dispozițiilor art. 91 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
Anexa 1
la Proiectul de hotărâre privind utilizarea sălii de ședințe „Remus Opreanu” de către cetățenii interesați ai județului Constanța
Sala de Ședințe „Remus Opreanu”, din Bulevardul Tomis, nr. 51, etaj 1, Constanța, va fi pusă în mod gratuit la dispoziția cetățenilor interesați și a ONG-urilor, pentru întâlniri civice, dezbateri și alte asemenea, după următoarea procedură:
- Pe data de întâi a fiecărei luni, Consiliul Județean Constanța va afișa online, pe site-ul propriu, precum și în scris la sediul instituției, un calendar cu zilele în care nu se organizează activități în sala de ședințe „Remus Opreanu”.
- Persoanele interesate să folosească sala de ședințe „Remus Opreanu” vor depune o cerere, prin poșta electronică, la adresa [email protected] (adresă creată special pentru acest proiect) sau în scris la registratura Consiliului Județean Constanța. În cerere se vor preciza:
- data și intervalul orar în care se dorește rezervarea sălii,
- titlul și subiectul întâlnirii,
- persoana responsabilă de organizarea întâlnirii, precum și numărul aproximativ al participanților.
- În maxim 24 de ore de la primirea cererii de către Consiliul Județean Constanța, se va afișa online, pe site-ul Consiliului Județean Constanța, calendarul revizuit al sălii de consiliu, conținând rezervarea sălii de către persoana care a transmis cererea și care îndeplinește condițiile de la punctul 4.
- Pot folosi sala de ședinte persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
- pentru persoanele fizice, dacă au împlinit vârsta de 18 ani până la momentul depunerii cererii, au cetățenie română și au domiciliul pe raza județului Constanța.
- pentru persoanele juridice, dacă au sediul social în județul Constanța.
4.1. Grupurile de inițiativă civică vor fi asimilate persoanelor fizice din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor de mai sus.
- Rezervarea sălii va fi atribuită conform principiului ”primul venit – primul servit”, persoanei care îndeplinește condițiile de la punctul 4 și care depune prima cerere de rezervare pentru o anumită dată și oră a lunii.
- Sala de Ședințe „Remus Opreanu” se va rezerva și se folosește cu titlu gratuit.
- Sunt interzise în Sala de Ședințe „Remus Opreanu” întâlnirile la care organizatorii anticipează că vor participa mai multe persoane decât capacitatea sălii, prin care se urmărește lansarea de produse, prezentarea/promovarea de produse/servicii ori alte acțiuni comerciale, sau prin care se promovează acțiuni cu scop ilicit.
- Consiliul Județean Constanța poate să respingă cererea de rezervare a sălii, dacă nu sunt respectate condițiile de la pct. 4, dacă deține date din care rezultă că desfășurarea întâlnirii ar duce la încălcarea prevederilor de la pct. 7 ori dacă, în perioada pentru care se solicită rezervarea sălii, aceasta este deja rezervată.
Decizia prin care se respinge cererea de rezervare a sălii se comunică în scris organizatorului, cu arătarea motivelor care au determinat-o, în termen de 24 de ore de la primirea cererii.
EXPUNERE DE MOTIVE
Proiect de hotărâre privind privind utilizarea sălii de ședințe „Remus Opreanu” de către cetățenii interesați ai județului Constanța
Clădirea Palatului Administrativ al Constanței, supranumită Casa Albă, situată în Municipiul Constanța, pe bulevardul Tomis nr. 51, este sediul actual al Instituției Prefectului Județului Constanța, Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța. Clădirea a fost construită între anii 1967-1968, pe locul fostei Gări a orașului, având subsol, parter și trei etaje. În această clădire, la etajul 1 (intrarea dinspre str. Traian), se află Sala de Ședințe „Remus Opreanu”, sală în care se desfășoară în prezent ședințe ale Consiliului Local a Municipiului Constanța, Consiliului Județean Constanța, precum și alte conferințe și dezbateri organizate. Sunt foarte multe zile în care, nefiind ședințe sau alte evenimente, această sală nu este folosită.
Consiliul Județean Constanța ar trebui, conform transparenței publice, să arate deschidere către cetățenii județului și să sprijine implicarea civică a acestora.
Având în vedere acest lucru, propunem, prin intermediul prezentului proiect de hotărâre, ca Sala de Ședințe „Remus Opreanu” să fie pusă la dispoziția cetățenilor care doresc să organizeze întâlniri civice și dezbateri sau alte evenimente similare (evenimente din care organizatorii să nu beneficieze de câștiguri materiale).
Modalitatea de lucru pe care o propunem este următoarea: Consiliul Județean Constanța va afișa pe data de 1 a fiecărei luni, pe site-ul propriu, o listă cu datele calendaristice în care sala de ședințe va fi disponibilă pentru cetățeni. Toți cetățenii interesați de folosirea sălii se vor înscrie online (printr-un email) sau depunând o cerere în format fizic la Registratura Consiliului Județean Constanța.
Rezervarea sălii se va face pe principiul ”primul venit – primul servit”. Primii cetățeni care vor completa cererea de înscriere vor putea folosi sala în data rezervării. O astfel de acțiune va putea să fie realizată cu costuri extrem de reduse (consum curent electric, curățenie), practic sala fiind întreținută deja permanent pentru ședințele desfășurate în această locație.
Efectele benefice pot fi importante:
- printr-o astfel de acțiune va fi încurajată implicarea civică a cetățenilor județului Constanța și astfel, implicit, vor fi aduse beneficii comunității.
- Consiliul Județean Constanța va câștiga la capitolul imagine, deschiderea către cetățenii județului fiind, în prezent, considerată de către mulți locuitori ca deficitară.
- Cetățenii județului Constanța se vor obișnui să interacționeze cu administrația locală și județeană.
Având în vedere toate aceste elemente, vă propunem spre aprobare Proiectul de hotărâre privind utilizarea cu titlu gratuit a Sălii „Remus Opreanu”, de către cetățenii constănțeni interesați, cu speranța că acesta va aduce beneficii importante comunității locale.