Propunere privind implementarea Bugetului Participativ în Municipiul  Constanţa

       „Tu decizi pentru Constanţa!”

EXPUNERE DE MOTIVE

Bugetul Participativ este un instrument de management deschis, incluziv și transparent, instrument care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui un procent, clar definit în acest sens, din bugetul de dezvoltare.

Istoria bugetului participativ a început în anul 1989 în orașul Porto Alegre din Brazilia, ajungând astăzi un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 orașe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. În România, Clujul este primul oraș în care va fi implementat conceptul de buget participativ, căruia îi este alocată o sumă de 2 milioane de euro.

Prin intermediul acestui instrument de lucru, cetățenii pot trimite propuneri de proiecte și pot decide prin vot proiectele care vor fi incluse în bugetul campaniei „Tu decizi pentru Constanţa!” de anul viitor, stabilind astfel prioritățile de investiții pe cartiere. Cu alte cuvinte, mai mult decât consultare cetățenească, Bugetul Participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent de 5% alocat din bugetul de investiții al orașului.

Pentru a se asigura succesul implementării acestui concept este necesară implicarea autorităților locale atât în ceea ce privește dimensiunea financiară alocată în acest sens (bugetul campaniei „Tu decizi pentru Constanţa!” se referă la resurse limitate), cât și în asigurarea unui cadru deliberativ specific, a repetitivității procesului și mai ales în ceea ce privește asumarea implementării proiectelor votate de cetățeni.

În conformitate cu prevederile art. 81 (alin. 2) lit. „c” și “f” din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local al Municipiului Constanţa  „avizează studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională și zonală, în condițiile legii” și „administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului”.

Potrivit art. 36 (alin. 4) lit. „a” și „d” Consiliul Local aprobă la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar; documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii.

Având în vedere că la nivel local, Consiliul Local al Municipiului Constanţa are ca obiectiv o bună guvernare în condiții de transparență totală, ajustarea politicilor publice la nevoile și așteptările comunității,  prin această campanie se urmărește identificarea unui număr de  proiecte de interes local inițiate de cetățeni, care vor putea fi asumate şi implementate de Consiliul Local al Municipiului Constanţa începând cu anul 2020, fiind un prim şi important pas în complexul proces de bugetare participativă.

         Îndeplinirea cerințelor minimale ale proiectelor propuse se va verifica de către Grupul de Lucru Bugetar Participativ, special constituit în acest scop, care va întocmi o listă de proiecte eligibile, ce vor fi supuse votului cetățenilor pe site-ul dedicat campaniei.

           Bugetul propus pentru proiectele inițiate de cetățeni, pentru anul 2020, este de 5% din Bugetul de dezvoltare al Municipiului Constanţa, TVA inclus. Suma poate suferi modificări în funcție de decizia Consiliului Local al Municipiului Constanţa la aprobarea bugetului  Municipiului Constanţa pe anul 2020.

          Organizarea și derularea campaniei se va face în conformitate cu Regulamentul anexat la prezentul Proiect de Hotărâre.

REREGULAMENT DE DESFĂŞURARE

CAMPANIA „Tu decizi pentru  Constanţa!”

SCOPUL CAMPANIEI

  • Campania „Tu decizi pentru Constanţa!” este primul exercițiu de buget participativ din Municipiul Constanţa și urmează să se desfășoare pe parcursul anului 2019. Aceasta urmărește să asigure cadrul necesar atât pentru consultarea, cât și pentru participarea în mod direct și într-o manieră democratică a cetățenilor în luarea deciziilor privind cheltuirea unei părți din bugetul local. Astfel, membrii comunității se transformă, din simpli observatori, în protagoniști ai administrației publice locale.
  • Prezentul Regulament are ca scop stabilirea cadrului general și a procedurii pentru selecționarea proiectelor de interes public local inițiate de cetățeni. 

OBIECTIVELE CAMPANIEI

  1. creșterea transparenței activității administrației publice locale și eficientizarea cheltuirii banilor publici;
  2. educație civică prin încurajarea participării cetățenilor în luarea deciziilor precum și în alocarea și monitorizarea utilizării banilor publici;
  3. creșterea încrederii și a dialogului dintre administrația publică locală și populație;
  4. ajustarea politicilor publice la nevoile și așteptările cetățenilor, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în Municipiul Constanţa .
  5. stimularea democrației participative și dezvoltarea leadershipului în comunitate.

REGULI GENERALE ALE CAMPANIEI

  • Campania se va desfășura în limitele de competență ale Consiliului Local al Municipiului Constanţa;
  • Pot participa la procesul de bugetare participativă cetățenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Constanţa și au împlinit vârsta de cel puțin 16 ani. Cetățenii care trimit propuneri de proiect / votează proiecte, sunt de acord cu termenii și condițiile în care funcționează secțiunea dedicată campaniei „Tu decizi pentru Constanţa!” de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa.
  • De asemenea pot înainta propuneri de proiecte și asociațiile și fundațiile cu sediul social în Municipiul Constanţa.
  • Pentru a putea trimite propuneri de proiecte și pentru a putea vota, cetățenii interesați trebuie să se înregistreze pe site-ul dedicat campaniei.
  • Fiecare inițiator poate formula o singură propunere de proiect prin intermediul site-ului dedicat campaniei.
  • Propunerile de proiecte vor face obiectul unei analize ce are ca scop urmărirea îndeplinirii cerințelor minimale ce trebuie să le întrunească proiectele și va fi realizată de către Grupul de Lucru Bugetar Participativ. În urma acestei verificări, se va stabili lista proiectelor care sunt eligibile. Fiecare inițiator al cărui proiect a fost declarat neeligibil poate să primească, la cerere, un răspuns scris cuprinzând motivele pentru care propunerea a fost declarată neeligibilă. Toate proiectele declarate eligibile urmează să fie supuse votului cetățenilor.
  • Propunerile care nu sunt de competența Consiliul Local al Municipiului Constanţa, cele care contravin prezentului Regulament sau altor prevederi legale în vigoare, nu vor putea participa la această campanie. 

BUGETUL CAMPANIEI

  • Bugetul propus pentru această campanie reprezintă aproximativ 5% din bugetul de dezvoltare al Municipiului Constanţa pe anul 2020.
  • Bugetul maxim alocat pentru orice proiect din fiecare domeniu de aplicare prezentat mai sus este de 200.000 EUR.
  • Se pot bugeta un număr de proiecte până la epuizarea celor 5% alocați din bugetul de dezvoltare al Primăriei Municipiului Constanţa.

DOMENII DE APLICARE

  • Infrastructura stradală: alei, trotuare, scuaruri și zone pietonale;
  • Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației;
  • Amenajare spații verzi și locuri de joacă;
  • Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
  • Infrastructură educațională;
  • Infrastructură culturală;
  • Infrastructura socială;
  • Infrastructură de sănătate;
  • Oraşul digital ( Smart City)

CRITERII DE ELIGIBILITATE ALE PROIECTELOR

  • Să fie de interes local și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică;
  • Să fie sau să poată fi asimilate unei investiții aflate în aria de competență a Consiliul Local al Municipiului Constanţa și care vizează un spațiu public;
  • Să nu intre în aria altor programe ale Consiliului Local al Municipiului Constanţa;
  • Să nu genereze cheltuieli de funcționare importante după implementare;
  • Să fie delimitate zonal;
  • Să se încadreze în domeniile prevăzute în prezentul regulament;
  • Să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect. 

MODALITATEA DE ÎNSCRIERE A PROIECTELOR

Fiecare inițiator poate formula o singură propunere de proiect pentru fiecare din domeniile stabilite. Proiectul trebuie să fie sau să poată fi asimilat unei investiții aflate în competența Municipiului Constanţa și să vizeze un spațiu din proprietatea publică a municipiului.

Proiectele se depun obligatoriu prin platforma online dedicată bugetării participative în perioada stabilită și comunicată pentru înscrierea proiectelor.

Pentru depunerea unui proiect vor fi completate următoarele informații (cuprinse în fișa de proiect):

  • Titlul proiectului:
  1. Să fie concis și să se refere la un anumit rezultat cheie al proiectului;
  • Domeniul în care se înscrie proiectul:
  1. Se va specifica domeniul în care se înscrie proiectul;
  • Descrierea proiectului
  1. Formularea problemei, amănunțită;
  2. Specificarea nevoilor identificate;
  3. Descrierea beneficiilor generale obținute prin implementarea proiectului;
  • Localizarea proiectului
  • Prin adresă, hartă, zonare;

      –     Durata proiectului

  • Estimare durată de implementare a proiectului;
  • Beneficiarii proiectului
  • Specificarea beneficiarilor proiectului;
  • Explicarea valorii adăugate pe care proiectul o aduce beneficiarilor;

      –     Buget estimat

  • Se va completa valoarea estimată cu TVA;
  • Documente atașate
  • Fotografii, schițe, planuri, alte documente suport;
  • Modul în care inițiatorul dorește să se implice în proiect
  • Voluntariat, cofinanțare, sponsorizare. 

COMISIA DE EVALUARE A PROIECTELOR

Verificarea îndeplinirii cerințelor minimale de eligibilitate și validarea proiectelor se va face de către Grupul de Lucru Bugetar Participativ din care vor face parte: consilieri locali, persoane din aparatul tehnic al primăriei Constanţa și reprezentanți ai comunității locale și ai organizațiilor neguvernamentale .

          Aparatul tehnic al Primăriei va fi reprezentat în Grupul de lucru Bugetar Participativ de către funcționari ai următoarelor direcții:

  • Direcția de Urbanism
  • Direcția Tehnologia Informației și Relații Publice
  • Direcția Patrimoniu și Cadastru
  • Direcția Achiziții și Investiții Publice
  • Direcția Financiară
  • Serviciul Juridic
  • Direcția Tehnic Administrativ
  • Compartimentul pentru strategii de dezvoltare locală și marketing
  • Direcția Organizare Evenimente Culturale, Sportive și Sociale
  • Direcția Gestionare Servicii Publice

Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot suferi ajustări tehnice, iar în cazul în care Grupul de Lucru consideră că este necesar, poate invita inițiatorul proiectului pentru informații suplimentare în ceea ce privește proiectul propus.

Comisia își rezervă dreptul de a optimiza proiectele propuse, atât prin îmbunătățiri din punct de vedere tehnic cât și prin estimarea mai eficientă a costurilor.

Toate proiectele declarate eligibile de către Grupul de Lucru Bugetar Participativ vor fi afișate pe site-ul dedicat Campaniei în secțiunea dedicată și vor fi supuse votului online al cetățenilor. 

CALENDARUL CAMPANIEI

          Campania „Tu decizi pentru Constanţa!” va avea un calendar compus din opt etape, după cum urmează:

Etapa 1: 01.02.2019-31.03.2019 – înființarea „Grupului de Lucru Bugetar Participativ” și lansarea oficială a platformei web dedicate „Constanţa participă”;  

Etapa 2: 31.03.2019-15.05.2019 – Întâlniri la nivel de cartier în cadrul cărora cetățenii sunt informați asupra modului în care decurge campania, bugetul alocat și proiectele ce pot fi depuse de către cetățeni.

Etapa 3: 15.05.2019 – 01.07.2019 – Propunerea proiectelor și verificarea îndeplinirii cerințelor minimale de eligibilitate și respectiv validarea lor de către „Grupul de Lucru Bugetar Participativ”;

Etapa 4: 01.07.2019 – 15.08.2019 – Înscrierea online a proiectelor eligibile;

Etapa 5: 15.08.2019 – 30.09.2019 – Dezbaterea proiectelor, etapă ce presupune discuții ce se vor desfășura atât în mediul online cât și la nivel de cartiere în legătură cu proiectele depuse;

Etapa 6: 30.09.2019 – 30.10.2019 Votul proiectelor: aceasta presupune votul online al proiectelor avizate de către „Grupul de Lucru Bugetar Participativ”.

Etapa 7: 30.11.2019 – Publicarea proiectelor câștigătoare și integrarea lor în bugetul de investiții pe anul viitor;

Etapa 8: Implementare din partea administrației și monitorizare din partea „Grupului de Lucru Bugetar Participativ”. Indicat ar fi ca perioada de implementare a proiectelor să nu depășească 24 de luni. 

PRECIZĂRI JURIDICE PRIVIND UTILIZAREA PLATFORMEI DEDICATE BUGETĂRII PARTICIPATIVE

  • Prin înregistrarea în vederea utilizării site-ului dedicat campaniei și furnizarea datelor cu caracter personal, persoanele care se autentifică și-au exprimat acordul în mod explicit și fără echivoc ca acesta sa folosească datele cu caracter personal.
  • Site-ul asigură păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal furnizate pentru acces și/sau pentru utilizarea acestuia. Această obligație nu se aplică în cazul oricărei informații dezvăluite de utilizatori către terți.
  • Site-ul prelucrează datele cu caracter personal și informațiile deținute/transmise de către persoanele care se autentifică cu bună credință, asigurând respectarea dreptului la viață privată și a legislației în vigoare.
  • Municipiul Constanţ nu își asumă răspunderea pentru exactitatea și corectitudinea datelor/informațiilor furnizate de către utilizatori.

Orice încercare de a utiliza datele personale ale altui Utilizator este strict interzisă, fiind considerată o tentativa de fraudă și va fi sancționată prin lege contravențional sau penal, după caz.