Acesta este un rezumat, poti gasi tot programul aici sau il poți descărca in format PDF.
În 2008, valoarea ISR era egală cu valoarea salariului minim (500 de lei). În prezent, valoarea ISR este de 660 de lei, în timp ce salariul minim a ajuns la 3.700 de lei. Asta arată nepăsare sistemică.
Exemplu:
Handicap grad 1 = adult 728 de lei / lună = 20% din salariul minim.
Pentru copil 463 de lei / lună = 12% din salariul minim.
Măsuri:
Persoanele cu dizabilități pot opta pentru plata unor asistenți personali. De 10 ani, ar trebui să fie angajați și plătiți de primării.
În continuare, prea mulți primari spun că nu au posturi în organigramă sau că nu le ajunge bugetul. Plata lor este constituită 90% de la bugetul central și 10% de la primării. Primăriile rurale sărace chiar nu au bani, altele nu vor.
Măsuri:
Primăriile au prin lege obligația de a accesibiliza spațiile publice, străzile și transportul în comun. Obligația nu se respectă, nu sunt fonduri și, acolo unde se face, nu sunt respectate standardele.
Avem pante prea abrupte, avem trotuare făcute în bătaie de joc. Orașele noastre nu sunt făcute și gestionate cu empatie pentru persoanele cu dizabilități.
Măsuri:
Actualul sistem „de protecție” este unul ipocrit, care acționează de fapt împotriva celor pe care ar trebui să îi protejeze. Angajatorii (peste 50 de posturi) trebuie să angajeze un anume procent de persoane cu dizabilități sau să plătească o taxă în două variante:
Efectul real este că firmele plătesc direct taxa în varianta a) – ca să le fie simplu contabil. Și cele care angajează persoane cu dizabilități consideră că valoarea muncii lor e la nivelul salariului minim ( = taxa pe care o evită).
Măsuri:
Sistemul actual permite decontarea parțială a dispozitivelor și tehnologiilor medical-asistive doar în măsura în care acestea sunt avizate de AMDM (Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale). Lista este actualizată rar, sumele nu țin cont de ultimele apariții de pe piață, iar produsele noi și moderne asistive sunt ignorate de comisiile și comitetele AMDM.
Este o bătaie de joc ilustrativă pentru un stat lipsit de empatie și obsedat de control. Accesul la tehnologii moderne presupune acoperirea diferențelor, în cazul fericit că obții aprobare.
Măsuri:
Pentru copiii și adulții cu sindrom Down, statul român nu decontează nicio terapie. O legislație stufoasă și neclară este interpretată de Executiv astfel încât să fie excluși. Acești oameni trebuie integrați.
Din 2018, copiii cu anomalii cromozomiale au dreptul la asistent personal/însoțitor cu valabilitate până la 18 ani.
Această prevedere nu e respectată în mod unitar. Iar când împlinește 18 ani, comisiile de evaluare refuză de multe ori să le prelungească
drepturile, deși sindromul Down nu dispare. Familiile din România nu sunt pregătite sau asistate pentru apariția cazurilor de Alzheimer / demențe la rude.Măsuri:
Cea mai mare provocare în educația copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) este lipsa personalului specializat care să le ofere sprijinul necesar. În multe cazuri, părinții sunt nevoiți să preia rolul de „shadow”, sprijinind copiii în activitățile școlare, ceea ce poate fi extrem de solicitant.
Centrele școlare pentru educație incluzivă funcționează în mare măsură în orașele mari. Copiii cu CES sunt obligați să trăiască prin internate, departe de familiile lor. Adesea, părinții sunt nevoiți să-și ducă copiii la școala aflată la zeci de kilometri de casă. Zilnic.
Măsuri: